Our Lady of Medjugorje Messages containing 'familie'
Total found:
12
Mesaj din 27 septembrie 1984
„
D
ragi copii! M-aţi ajutat cu rugăciunile voastre la realizarea planurilor mele. Continuaţi să vă rugaţi, pentru ca aceste planuri să se realizeze în întregime. Le cer familiilor din parohie să recite Rozariul în
familie
. Vă mulţumesc că aţi răspuns chemării mele!
”
Mesaj din 6 decembrie 1984
„
D
ragi copii! În aceste zile vă invit la rugăciunea în
familie
. În numele lui Dumnezeu v-am dat de multe ori mesaje, dar voi nu m-aţi ascultat. Crăciunul acesta va fi pentru voi de neuitat doar dacă primiţi mesajele pe care vi le dau. Dragi copii, nu permiteţi ca ziua bucuriei să fie pentru mine cea mai tristă zi. Vă mulţumesc că aţi răspuns chemării mele!
”
Mesaj din 20 decembrie 1984
„
D
ragi copii! Astăzi vă invit să faceţi ceva concret pentru Isus Cristos. Doresc ca fiecare
familie
din parohie, în semn de abandon faţă de Isus, să-I aducă o floare în ziua bucuriei. Doresc ca fiecare membru al familiei să aducă o floare lângă staul, pentru ca Isus să poată veni şi să vadă abandonarea voastră. Vă mulţumesc că aţi răspuns chemării mele!
”
Mesaj din 14 februarie 1985
„
D
ragi copii! Astăzi e ziua în care vă dau mesajul pentru parohie, dar nu toată parohia acceptă şi trăieşte mesajele mele. Eu sunt tristă şi doresc ca voi, dragi copii, să mă ascultaţi şi să trăiţi mesajele mele. Fiecare
familie
trebuie să se roage împreună şi să citească Biblia! Vă mulţumesc că aţi răspuns chemării mele!
”
Mesaj din 24 aprilie 1986
„
D
ragi copii! Astăzi vă invit să vă rugaţi. Voi uitaţi, dragi copii, că voi sunteţi cu toţii importanţi. În special bătrânii sunt importanţi în
familie
: încurajaţi-i să se roage. Toţi tinerii să fie un exemplu cu propria viaţă pentru ceilalţi şi să dea mărturie despre Isus. Dragi copii, vă implor: începeţi să vă schimbaţi pe voi înşivă prin rugăciune şi veţi înţelege ce aveţi de făcut. Vă mulţumesc că aţi răspuns chemării mele!
”
Mesaj din 1 mai 1986
„
D
ragi copii! Vă rog să continuaţi să vă schimbaţi viaţa în
familie
. Familia să fie o floare armonioasă pe care eu doresc să i-o dau lui Isus. Dragi copii, fiecare
familie
să fie activă în rugăciune. Eu doresc ca într-o zi să se vadă roadele în
familie
: doar astfel voi putea să vă ofer ca pe nişte petale lui Isus pentru realizarea planurilor lui Dumnezeu. Vă mulţumesc că aţi răspuns chemării mele!
”
Mesaj din 28 ianuarie 1987 - Mesajele primite de Mirjana
„
D
ragii mei copii! Am venit la voi pentru a vă conduce la puritatea sufletului şi, prin urmare, la Dumnezeu. Dar cum m-aţi primit? La început fără să credeţi, cu frică şi neîncredere faţă de copiii pe care i-am ales. Apoi majoritatea m-au primit în inima lor şi au început să pună în practică cerinţele mele materne. Dar nici aceasta nu a durat mult. Oriunde merg, şi cu mine Fiul meu, acolo vine şi Satan. Voi i-aţi permis, fără să vă daţi seama, să ia stăpânire asupra voastră, să vă domine. Uneori înţelegeţi că un anumit lucru pe care-l faceţi nu e pe placul lui Dumnezeu, dar alungaţi repede acest gând. Nu cedaţi, copiii mei! Ştergeţi de pe faţa mea lacrimile pe care le vărs văzând ceea ce faceţi.
Priviţi în jurul vostru! Faceţi-vă timp pentru a-L vizita pe Dumnezeu în biserică. Veniţi în casa Tatălui vostru. Faceţi-vă timp pentru a vă reuni în
familie
şi pentru a implora harul lui Dumnezeu.
Amintiţi-vă de morţii voştri, bucuraţi-i prin celebrarea Sfintei Liturghii pentru ei. Nu-l priviţi cu dispreţ pe săracul care va imploră o bucată de pâine. Nu-l alungaţi de la masa voastră plină. Ajutaţi-l, şi Dumnezeu vă va ajuta pe voi. Poate binecuvântarea pe care săracul v-o dă în semn mulţumire se va împlini, poate Dumnezeu îl va asculta. Voi, copiii mei, aţi uitat aceasta. Şi la aceasta a contribuit şi Satan. Nu-i cedaţi! Nu vă înşelaţi gândindu-vă: “Eu sunt bun, dar fratele meu care e lângă mine nu e.” Nu va fi drept. Eu, ca Mamă a voastră, vă iubesc şi de aceea vă avertizez. Există secretele, copiii mei! Acum nu se ştie despre ce e vorba, dar când veţi afla va fi târziu!
Întoarceţi-vă la rugăciune! Nimic nu e mai important decât aceasta. Aş dori ca Domnul să îmi permită să vă dezvălui măcar în parte secretele dar deja sunt prea multe harurile pe care vi le oferă.
Gândiţi-vă la ce-I oferiţi voi Lui. Când aţi renunţat ultima oară la ceva pentru Domnul? Nu vreau să vă cert în continuare, ci doresc să vă invit încă o dată la rugăciune, post şi penitenţă. Dacă cu postul doriţi să obţineţi un har de la Dumnezeu nimeni să nu ştie că postiţi. Dacă cu milostenia doriţi să obţineţi un har de la Dumnezeu nimeni să nu afle în afară de voi şi de Domnul. Ascultaţi-mă, copiii mei, şi reflectaţi în rugăciune asupra cuvintelor mele!
”
Mesaj din 25 octombrie 1988
„
D
ragi copii! Chemarea mea de-a trăi mesajele pe care vi le dau e o chemare zilnică, în special, copilaşilor, pentru că doresc să vă apropii de inima lui Isus. De aceea, copilaşilor, vă invit astăzi să vă consfinţiţi inimii Fiului meu drag, Isus, pentru ca fiecare dintre voi să-I aparţină. Şi după aceea vă invit să vă consfinţiţi inimii mele neprihănite. Doresc ca voi să vă consfinţiţi individual, ca
familie
şi ca parohie, pentru ca totul să-I aparţină lui Dumnezeu prin mine. Prin urmare, copilaşilor, rugaţi-vă ca să înţelegeţi măreţia acestui mesaj pe care vi-l dau. Eu nu doresc nimic pentru mine însămi, ci totul pentru salvarea sufletelor voastre. Satan e puternic şi de aceea, copilaşilor, prin rugăciune constantă, alipiţi-vă cu putere de inima mea maternă. Vă mulţumesc că aţi răspuns la chemarea mea.
”
Mesaj din 25 ianuarie 1992
„
D
ragi copii! Astăzi vă invit la reînnoirea rugăciunii în familiile voastre pentru ca fiecare
familie
să devină o bucurie pentru Fiul meu, Isus. Prin urmare, dragi copii, rugaţi-vă şi căutaţi mai mult timp pentru Isus; astfel veţi fi în stare să înţelegeţi şi să acceptaţi totul: bolile şi crucile, chiar şi cele mai grele. Eu sunt cu voi şi doresc să vă iau în inima mea şi să vă protejez, dar voi nu sunteţi încă hotărâţi. De aceea, dragi copii, vă cer să vă rugaţi pentru ca, prin rugăciune, să îmi permiteţi să vă ajut. Rugaţi-vă, dragii mei copilaşi, pentru ca rugăciunea să devină hrana voastră zilnică. Vă mulţumesc că aţi răspuns la chemarea mea.
”
Mesaj din 25 august 1995
„
D
ragi copii! Astăzi vă invit la rugăciune. Rugăciunea să fie viaţa pentru voi. O
familie
nu poate spune că are pace dacă nu se roagă. De aceea dimineaţă voastră să înceapă cu rugăciunea de dimineaţă şi seara să se termine cu rugăciunea de mulţumire. Copilaşilor, eu sunt cu voi, vă iubesc, vă binecuvântez şi doresc ca fiecare dintre voi să fie în îmbrăţişarea mea. Nu puteţi fi în îmbrăţişarea mea dacă nu sunteţi gata să vă rugaţi în fiecare zi. Vă mulţumesc că aţi răspuns la chemarea mea.
”
Mesaj din 25 octombrie 2004
„
D
ragi copii! Acesta e un timp de har pentru
familie
şi de aceea vă chem să reînnoiţi rugăciunea. În inima familiei voastre să fie Isus. Învăţaţi în rugăciune să iubiţi tot ceea ce e sfânt. Imitaţi vieţile sfinţilor, pentru că ei să fie pentru voi un exemplu şi îndrumători pe calea sfinţeniei. Fiecare
familie
să devină martoră a iubirii în această lume fără rugăciune şi fără pace. Vă mulţumesc că aţi răspuns chemării mele.
”
Mesaj din 2 decembrie 2014 - Apariţia avută de Mirjana
„
D
ragi copii, amintiţi-vă că Iubirea va triumfa. Ştiu că mulţi din voi au pierdut speranţa, pentru că în jurul lor văd suferinţă, durere, gelozie, invidie. Dar Eu sunt Mama voastră. Sunt în Împărăţie, dar sunt şi aici în mijlocul vostru. Fiul meu mă trimite din nou pentru a vă ajuta, de aceea nu pierdeţi speranţa, ci urmaţi-mă, căci triumful inimii mele e în Numele lui Dumnezeu. Fiul meu v-a iubit şi se gândeşte la voi cum s-a gândit mereu. Credeţi-L şi trăiţi-L, pentru că El e viaţa lumii. Copiii mei, a-L trăi pe Fiul meu înseamnă a trăi Evanghelia. Şi asta nu e uşor; asta înseamnă iubire, iertare şi sacrificiu; asta purifică, vă deschide poarta spre Împărăţie. Rugăciunea sinceră nu e doar cuvântul rostit, ci ruga ce o pronunţă inima - aceasta vă va ajuta. Şi postul, pentru că acesta este încă şi mai mult iubire, iertare şi jertfă. De aceea, nu vă pierdeţi speranţa, ci urmaţi-mă. Vă invit din nou să îi iubiţi pe păstorii voştri, să vă rugaţi pentru păstorii voştri, ca ei să privească mereu la Fiul meu care a fost primul Păstor al lumii şi a cărui
familie
a fost lumea întreagă. Vă mulţumesc.
”
To compare Medjugorje messages with another language versions choose